Centrul Misionar-Educativ al Parohiei Oota în parteneriat cu ACCES Oltenia și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltenia, a organizat pe 20 mai, evenimentul caritabil „Târgul Jucăriilor”, ajuns la ediţia a IV-a. În perioada 14-17 mai au fost colectate jucării uitate de copii, curate și funcționale, ce au fost valorificate în ziua târgului.
Fondurile obţinute vor fi folosite pentru acordarea de burse elevilor cu rezultate bune la învăţătură, care provin din familii aflate în dificultate.