Donează

Când șansele nu sunt egale noi luptăm pentru a le face egale! Un viitor mai bun se poate construi doar prin implicarea comunității în rezolvarea problemelor care afectează dezvoltarea normală și firească a tinerei generații.

Susține activitățile implementate de A.C.C.E.S. Oltenia prin redirecționearea celor 2% din impozitul pe venit până pe 25 mai 2018!

Descarcăți de aici  DECLARATIA 230 ACCES OLTENIA- 2% și o puteti depune/trimite prin:

 

CUI DONEZI?

Învăţându-i pe oameni lecţia filantropiei şi a solidarităţii, exersându-le aceste deprinderi, transformând dorinţa în pasiune, mobilizând resurse, antrenând suflete şi minţi,  A.C.C.E.S. Oltenia este convinsă că poate scrie zilnic poveşti frumoase.

Primii pași în societatea românească i-am făcut în august 2002 atunci când au fost implementate primele proiecte și campanii prin care au fost aplicate măsuri sociale inovative. Scopul nostru este să construim o societate a binelui şi a frumosului, promovând performanța, educând atitudinii și mentalități. Suntem o organizație dinamică și ambițioasă, ghidată de câteva valori esențiale: PASIUNE, ÎNCREDERE ȘI RESPECT, INTEGRITATE, SPIRIT INOVATOR,  ANTREPRENORIAT și RESPONSABILITATE SOCIALĂ.

 

CE SE VA ÎNTÂMPLA CU BANII DVS.?

Cei 2% din impozitul dvs. pe venit vor fi redirecționați de către Administrația Financiară către A.C.C.E.S. Oltenia. Acești bani vor fi folosiți pentru susținerea proiectelor:

1.ALBUM DE FAMILIE – campanie sociala privind distribuirea de pachete cu alimente, imbracaminte, incaltaminte si jucarii copiilor care provin din familii defavorizate din mediul rural

2.PUTEM SCHIMBA DESTINE – acțiune de strângere de fonduri pentru dotarea Clinicii de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia Craiova cu un aparat medical mobil radiologic

3.WE CARE, WE SHARE; EROI DE POVESTE – programe de voluntariat permanentizate în cadrul Clinicii de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia Craiova, respectiv în secțiile de pediatrie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență

 

NOI CREDEM ÎN TINE

De aceea, îți propunem să povestești familiei, colegilor și prietenilor despre gestul tău. Noi credem că poți convinge și alte persoane să îți urmeze gestul și să doneze și ei cei 2% din impozitul pe venit.

 

AJUTĂ-NE SĂ AJUTĂM!