FLASHMOB DE POVESTE

Despre acest proiect

Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia în parteneriat cu Asociația pentru Sprijin și Implicare Socială, Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova și Agenția pentru Protecția Mediului Dolj, au celebrat Ziua Internațională a Voluntariatului, pe  5 decembrie 2015, printr-un Flashmob de Poveste.

Organizația Națiunilor Unite a declarat în 1985, ziua de 5 decembrie, Ziua Internațională a Voluntariatului, cu scopul de a recunoaște meritele și pentru a arăta apreciere tuturor celor care aleg să dedice o parte din timpul și cunoștințele lor activităților de voluntariat.

Scopul acțiunii a fost este acela de a reliefa beneficiile voluntariatului și de a celebra puterea și potențialul acestuia la nivel local, național și internațional. Peste 200 de tineri voluntari au dansat pentru a sublinia importanța voluntariatului în Municipiul Craiova, în încercarea de a crea o nouă adicție în rândul comunității locale, și anume adicția de fapte bune.

Flashmob de poveste