Cultura ocupă un loc aparte în evoluția socială.
În perioada 4-6 octombrie 2019, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova, organizator principal al evenimentului, a desfășurat prima ediție a Festivalului Arta Craiova, dedicat tinerilor artiști, în cadrul căruia ACCES Oltenia s-a alăturat în calitate de partener cultural.
Am celebrat 30 de ani de libertate culturală, iar orașul a devenit mai atractiv prin prisma diverselor manifestări artistice desfășurate, la care au luat parte și voluntarii noștri. Aceștia au participat la Parada instrumentelor muzicale și lansarea baloanelor din deschiderea festivalului și au fost prezenți la standurile cu Fotografie Polaroid, Tatuaje cu Hena și Vernisaj pictură murală.
Felicitări organizatorilor, Casa de Cultura Traian Demetrescu, pentru diversitatea evenimentelor alese și pentru inițiativa de a construi o comunitate preocupată de artă și de frumos.