Comunicat de presă – TINERII CREEAZĂ CULTURĂ

Comunicat de presă – TINERII CREEAZĂ CULTURĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia (A.C.C.E.S.
OLTENIA) vă invită miercuri, 22.11.2017, orele 15:30, în Foaierul Teatrului Național ”Marin
Sorescu” din Craiova, la evenimentul ”Tinerii creează cultură”, parte componentă a
proiectului CELEBRATE CULTURE implementat prin Programul de finanțare
nerambursabilă susținut de Consiliul Județean Dolj 2017.
Evenimentul prezintă o parte dintre creațiile realizate în cadrul atelierelor de artă
teatrală, artă vizuală (fotografie) și artă literară, desfășurate în perioada septembrie –
noiembrie 2017, în Municipiul Craiova și are ca scop conștientizarea comunității locale cu
privire la importanța și beneficiile permanentizării unor astfel de activități culturale.
Obiectivul general al proiectului CELEBRATE CULTURE a avut în vedere
dezvoltarea creativității tinerilor și promovarea valorilor culturale în rândul acestora, prin
implementarea unui program interactiv de stimulare a implicării în activități culturale clasice,
sub forma unor ateliere de lucru și creație.
Pe 22.11.2017, în cadrul evenimentului ”Tinerii creează cultură” vor fi prezentate o
parte dintre produsele create de tinerii participanți la atelierele menționate anterior: un
minispectacol de teatru, prezentarea unor creații literare și o expoziție de fotografie.
Totodată, ACCES Oltenia a inițiat înființarea unei rețele culturale de voluntariat în
cadrul căreia au fost deja semnate două parteneriate cu instituții publice de prestigiu din
Municipiul Craiova, Teatrul Național ”Marin Sorescu” și Filarmonica Oltenia, astfel fiind
asigurat cadrul necesar pentru stimularea participării tinerilor la viața culturală a comunității,
prin implicarea acestora în activități vocaționale interactive, în vederea conservării
patrimoniului național.

Persoana de contact: Andreea Buliga
Telefon: 0762 24. 51. 10
email:office@accesoltenia.ro
website: www.accesoltenia.ro
Facebook: ACCES Oltenia

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.